News

Inspecția Judiciară va efectua verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul ...
Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative ...
Echipa de campanie a lui Nicușor Dan a precizat, joi, că nu a primit din partea Autorității Electorale Permanente un ...
Președinta S.O.S. România, Diana Iovanovici-Șoșoacă, a afirmat că OUG 1/2025 referitoare la alegerile prezidențiale ...
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, joi, că legislația, în momentul de față, nu permite adoptarea unor ...
Columna-Scor, federația sindicală cea mai reprezentativă din Asistența Socială, a organizat astăzi o acțiune de protest ...
Corina Crețu, fost comisar european, a fost numită joi în funcția de consul general - șef al Consulatului General al României ...
Curtea de Apel Ploiești a suspendat executarea hotararii prin care Curtea Constitutionala a Romaniei a anulat abuziv ...
Mama fetei în vârstă de 11 ani a sunat la 112 după ce fiica sa a început să se simte rău, apoi a leșinat. Copilul a ajuns cu ...
Conform unei surse militare ucrainene citate de Reuters, o rachetă care a ucis cel puțin opt persoane lovind o clădire ...
În urma verificării modului de desfășurare a campaniei electorale în perioada 04.04.2025 – 24.04.2025 aferentă alegerii ...
Eliminarea din Cupa României ne-a răpit posibilitatea de a cuceri un trofeu în acest sezon, însă mai sunt cinci etape ...